Lansare de carte la USMF „Nicolae Testemițanu” din Chișinău

1208

În a doua parte a zilei de 17 mai 2018, la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Chișinău a avut loc lansarea cărții Voino-Iasenețki, arhiepiscop și chirurg: viața și hagiografia, semnată de Mark A. Poposcki și tradusă în limba română de către protoiereul mitrofor Vasile Ciobanu.

La eveniment au participat Dl acad. Gheorghe Ghidirim, Dl Gheorghe Rojnoveanu, Prorector pentru Activitate Științifică al USMF „Nicolae Testemițanu” și Dl Emil Ceban, Prorector pentru Activitate Clinică al USMF „Nicolae Testemițanu”, preoți, profesori, studenți și reprezentanți ai Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” (România), delegație condusă de către istoricul Eugen Petrescu

Grupul coral bărbătesc Gnosis, condus de dl Serghei Crudu, a intonat în debutul lansării câteva imne închinate Sfântului Ierarh Luca, Arhiepiscopul Crimeii.

În alocațiunea sa, Episcopul Ioan a transmis celor prezenți mesajul părintesc de binecuvântare a ÎPS Mitropolit Vladimir, iar, mai apoi a vorbit despre redutabila personalitate a Sfântului Ierarh Luca, arhiepiescopul Crimeii.

Nu putem decât să ne minunăm de noblețea sufletului acestui om sfânt. Calomniile, suferinţele, peripeţiile incredibile, anchetele istovitoare, întemniţările, torturile, deportările, episcopul Luca le-a răbdat cu mare simplitate şi încredere în voia lui Dumnezeu, a menționat Episcopul vicar.

 * * *

Profesor universitar de anatomie și tămăduitor al trupului și sufletului, Sfântul Luca s-a născut în secolul XIX. După ce a slujit vreme de 17 ani ca un doctor milostiv, a fost hirotonit și călugărit, fiind numit arhiereu.

Propovăduind Sfânta Evanghelie fără încetare în timpul comunismului ateu, cerând ca icoana Maicii Domnului să fie pusă pe peretele sălii în care opera, Sfântul Luca a fost chinuit vreme de 11 ani în închisori și exiluri.

Chiar și așa, nu a încetat să scrie lucrări științifice și să opereze, spunându-le tuturor că Domnul este Cel Care i-a vindecat, prin mâinile lui. Cunoștea numele fiecărui bolnav și stabilea legături personale cu ei, dăruindu-le, mai ales, iubire. La bătrânețe, Sfântul Luca și-a pierdut vederea, dar el considera că vede cu lumina Domnului.

Trecând la cele veșnice, sfintele moaște au fost puse spre închinare în Catedrala „Sfânta Treime” din Simferopol, Ucraina, și continuă să tămăduiască sufletele și trupurile celor bolnavi.

Sursa: www.ioanmosnegutu.info