Profesorii de religie aleg Universitatea de Stat din Moldova pentru formarea profesională continuă

873

Cadrele didactice din învățământul preuniversitar constituie grupele majore de formabili solicitanți ai cursurilor de formare continuă. Pe an ce trece se extinde numărul de programe de formare continuă acreditate de Ministerul Educației și Cercetării. Universitatea de Stat din Moldova este deschisă să răspundă necesităților pieței muncii, astfel încât, își propune acțiuni de dezvoltarea a noi grupuri de beneficiari.

În corespundere cu acest deziderat, Universitatea de Stat din Moldova a răspuns solicitărilor profesorilor care predau disciplina Religie de a iniția un curs de formare continuă, astfel ca aceștia să-și poată onora cerințele înaintate pentru cadrele didactice prin Regulamentul de atestare a cadrelor didactice din învățământul general, profesional tehnic și din cadrul structurilor de asistență psihopedagogică (Ordin MECC nr. 1091 din 07.10.2020).

Cu susținerea rectorului USM, Igor ȘAROV, dr. conf. și a preotului Octavian MOȘIN, dr. conf., Centrul Formare Continuă în colaborare cu Departamentul Științe ale Educației în perioada ianuarie-februarie 2022 a demarat cursul de formare continuă la „Didactica disciplinei Religia”.

Un grup de 21 profesori de Religie au întâmpinat vestea cu mare bucurie. În cadrul cursului, formabilii au beneficiat de profesori de talie națională și internațională, printre care au fost Viorica GORAȘ-POSTICĂ, dr. hab., prof. univ., Octavian MOȘIN, dr. conf., Valeria PASCARU-GONCEA dr. lector univ, ș.a.

Printre subiectele propuse spre studiere, discuții și analiză au fost: Concepţia actuală a Educaţiei religioase/ Didacticii religiei în Republica Moldova; Finalităţile educaţionale ale Religiei, ca disciplină didactică în școală; Tehnologia didactică la Educaţia religioasă; Proiectarea didactică și Evaluarea rezultatelor instruirii la disciplină; Formarea-dezvoltarea  personalității elevului în cadrul lecției de Religie; Competența de consiliere educațională a profesorului de Religie.

Profesorii de Religie au asistat inclusiv la Modulul „Psihopedagogie, Dezvoltare personală și TIC”, unde au dat dovadă de activism și implicare în discuții pe subiecte referitoare la motivația elevilor pentru învățare, comunicarea și relațiile profesor-elevi, soluționarea situațiilor de conflict, reziliența în mediul educațional etc.

Fiind prima promoție de absolvenți a cursului de formare continuă la „Didactica disciplinei Religia”, în ziua de 23 martie 2022 a fost organizat evenimentul festiv de înmânare a certificatelor de absolvire.

Ceremonia a fost deschisă de Rectorul Universității de Stat din Moldova, Igor ȘAROV. În felicitare rectorul a urat profesorilor de Religie succese, realizări pe tărâmul profesional și menținerea ambiției sănătoase de a continua achiziționarea de noi cunoștințe și competențe, menționând că ei sunt cei care duc lumina păcii, a valorilor, a culturii în mediul școlar.

Absolvenții cursului de formare continuă au exprimat mesaje de mulțumire și recunoștință cadrelor didactice pentru profesionalism și dedicație, Centrului Formare Continuă pentru buna organizare și desfășurare a sesiuni de formare, pentru receptivitate și deschidere.

„În cadrul formării din această primăvară am descoperit colegi mai vechi și mai noi, care se consacră pe acest tărâm al formării unor personalității înduhovnicite. La USM este o căldură aparte, ne simțim acasă. Aici e biserica Întâmpinării Domnului – un adevărat laborator al sufletelor însetate de sfințenie, apoi dascăli axați pe o educație din perspectiva valorilor creștine, care ne reprezintă.”, a menționat pr. Petru BUTNARU, profesor de religie în LT „A. Agapie”, s. Pepeni, Sângerei.

„Sunt cursuri utile, care vin cu un schimb de bune practici la didactica disciplinei Religia. Mi-am reamintit de anii studenției și am interacționat cu mai multe chipuri luminate, care se jertfesc în domeniul educației”, a menționat pr. Vasilisc DONICA, profesor de religie în Gimnaziul din s. Saharna Nouă, Rezina.

„Ne bucurăm că USM și-a deschis larg ușile și pentru profesorii de religie din întreaga țară. Credem că această oportunitate va contribui atât la formarea cadrelor didactice cât și consolidarea parteneriatului dintre Școală și Biserică. Cursurile de formare continuă a profesorilor de religie la USM asigură nu doar formarea profesorilor, ci și continuitatea orelor de religie, astfel avem speranța că aceste cursuri vor deveni nu doar o necesitate, ci și o tradiție frumoasă. Mulțumim conducerii USM, profesorilor și tuturor celor ce au contribuit la organizarea calitativă a cursurilor de formare continuă.”, spune pr. Sergiu BOLDIRESCU, prof. Liceul Teoretic ,,Miron Costin”, or. Florești.

Preotul Octavian MOȘIN, dr. conf. a menționat, în încheiere, că este o binecuvântare pentru Universitatea de Stat din Moldova să susțină profesorii de Religie, în deosebi pentru că majoritatea din aceștia sunt absolvenți ai universității.

Sursa: usm.md