Cuvântul „triod” vine din limba greacă, de la „triodion”, format din cuvintele „tria” (trei) și „odi” (odă), și înseamnă cântare sau imn în trei ode sau strofe. În viața liturgică, Triodul are două sensuri: cartea de la strană și perioada din Duminica Vameșului și Fariseului până la Înviere. Perioada Triodului este un adevărat ghid duhovnicesc de înălţare a omului din păcat și apropierea de Dumnezeu.
