Frica de păcat îndepărtează frica de moarte și de această realitate se conving oamenii care se apropie cu adevărat de Dumnezeu. Doar când ești în fața lui Dumnezeu, îți vezi fața ta reală, plină de păcătoșenie, și simți că trebuie cât mai curând să faci schimbarea.
Zilele acestea, un creștin care a venit să ia binecuvântare pentru a merge încă o dată în pelerinaj la Sfântul Munte, în discuție îmi spune că, de fiecare dată când revine de acolo, se simte oarecum întărit sufletește, dornic să ducă o viață îmbunătățită, să pună mai mult zel în lupta cu propriile patimi.
Doar atunci când ești capabil de a purta o asemenea luptă, te simți ca eliberat de o grea povară și ești gata să te unești cu Dumnezeu, să aduci pacea și lumina în suflet, doar atunci apare smerenia și se înmulțește dragostea.
Un frate îmi povestea despre prietenul său care a revenit recent de la Athos. Acela împărtășea o certitudine pe care a descoperit-o în acest pelerinaj: „Simt că nu mă mai tem de moarte, ci de felul cum trăiesc!” Această experiență dovedește câtă înțelepțire poate dobândi omul prin rugăciune, pocăință și lucrarea virtuții!
Îmi amintesc și eu de clipele când pentru prima oară am ajuns la Sf. Munte. Cred că a fost acum 15 ani. Sincer vorbind m-am smintit că am descoperit mulțime de pelerini, care veneau și plecau de pe acest petic de pământ. Mă gândeam: „A devenit o adevărată afacere venirea atâtor oameni pe această peninsulă. Oare mai poate fi ceva deosebit, se mai roagă monahii sau cei care poposesc?” Dar au trecut doar câteva minute de la sosirea și mersul pe acest Munte și eu, ca din senin, am început a plânge asemenea unui copil. Nu pricepeam ce se întâmplă cu mine, pur și simplu plângeam. Abia atunci am început să înțeleg că am venit cu un fel de ochi, iar în timpul aflării mele acolo Dumnezeu mi-a descoperit această grădină a Maicii Domnului, acest loc binecuvântat, unde nenumărate suflete își plâng păcatele și se nevoiesc, fiecare în felul său.
Tocmai acolo am trăit o primă revelație, am descoperit oameni care petrec în rugăciune, chiar câțiva sihaștri, am fost martor la cum priveghează nopți întregi, cum dobândesc puteri de la Domnul și cum împart dragostea cu aproapele.
Abia după ce m-am simțit rușinat de gândurile necuviincioase cu care am venit și după ce m-am atins de atâtea sfințenii, mi-am amintit, eu, nemernicul, de cuvintele Sf. Ioan Gură de Aur: „Se tem de moarte doar cei care nu cred în Înviere”.
Ne temem și tot punem la îndoială cât suntem morți sufletește, atâta timp cât nu luptăm cu păcatele și nu dezrădăcinăm patimile din noi!
Preot Octavian MOȘIN