Prezentarea intitulată ,,Drumul vieții veșnice trece prin ajutorarea celor vulnerabili” a avut loc în data de 4 octombrie 2023, la Seminarul de Teologie Ortodoxă din Chișinău. Nadejda Usatîi, reprezentanta Asociației Moldova pentru viață a vorbit despre speranța vieții veșnice și cum putem ajuta copiii nenăscuți, care sunt darul lui Dumnezeu pentru părinți și societate.
Sfântul Nicolae Velimirovici spunea că ,,suntem legați cu sute de fire nevăzute de întreaga lume încă înainte de a ne naște”. Și pe bună dreptate, atunci când se concepe o nouă viață umană, toate forțele organismului femeii sunt orientate spre păstrarea vieții copilului, pentru a-l ocroti în prima treaptă a vieții, primele 9 luni.
Rolul tatălui este decisivă în cazul avortului. Voința mamei însărcinate este influențată, de cele mai mule ori, de cei mai apropiați, în special de tatăl copilului. Femeia caută sprijin și înțelegere, și va alege viața copilului dacă va fi ajutată de bărbat. Aceasta este vocația bărbatului, în calitate de protector, întreținător și continuator al neamului. Asumarea responsabilității față de prunc și de femeia însărcinată îl ajută pe bărbat să corespundă firescului, conștiinței adevărului și chemării sale biologice.
Armonia și pacea vin atunci când oamenii se așează în firescul vieții, când femeia rămâne păzitoarea valorilor feminine ale vieții, iar bărbatul luptă și ocrotește valorile familiei.
La finalul întâlnirii, Nadejda Usatîi a oferit în dar tuturor celor prezenți materiale informative cu tematica pro-viață.
Aducem sincere mulțumiri Părintelui Alexandru Comendant, profesor la Seminarul Teologic Ortodox din Chișinău, pentru frumoasa inițiativă, și tuturor participanților pentru bunăvoință.
Sperăm să dezvoltăm lucrurile bune în continuare, spre folosul întregii societăți.
Biroul de presă AO Moldova pentru viață
Sursa: moldovapentruviata.md